Educație și Intervenție timpurie

Consultații psihiatrice și evaluări psihologice

Programări:

+40 (773) 486 062

Cine suntem

Malvina Bică

Eu sunt Malvina. Sunt medic specialist psihiatrie pediatrică din 2022. M-am născut și am crescut în Zalău, am făcut liceul la CNS, facultatea la UMF Cluj-Napoca și rezidențiatul în București la Spitalul Obregia, timp în care am finalizat și o formare în psihoterapie de familie.

Meleagurile natale m-au chemat înapoi, așa că m-am întors acasă în martie 2024, cu intenția de a oferi comunității de aici sprijin și susținere.

Ofer în cadrul consultației un mediu sigur, astfel încât atât copilul, cât și familia se simt în siguranță să vorbească și să-și împărtășească suferințele și vulnerabilitățile. Mă joc cu copiii, fac glume cu ei și mă străduiesc să nu simtă prea tare contextul de evaluare. Sunt răbdătoare și blândă.

Am văzut în cabinet în acești 4 ani de medic specialist multe cazuri de tulburări din spectrul autist, ADHD, tulburări de învățare, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie, anxietate, tulburări emoționale și de comportament, copii cu inteligență peste medie.

Larisa Crainic

Eu sunt Lari. Sunt psiholog clinician, psihoterapeut și expert în tulburări din spectrul autist.

Am terminat facultatea de psihologie în cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca iar apoi am urmat cursurile masterale ale aceleași facultăți în Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului și dezvoltarea potențialului uman.

Lucrez din 2021 ca psiholog clinician iar ariile mele principale de interes sunt neurodivergența, anxietatea, problemele de imagine corporală și psihodiagnosticul.

Cred ca evaluarea validată este primul pas pentru o intervenție eficientă urmată de relația/alianța terapeutică.

Sunt, la rândul meu, o persoană neurodivergentă, iubitoare de natură, sport și oameni iar în cadrul evaluărilor/consilierilor pe care le desfășor încerc să creez un mediu sigur și cu sens.

Bogdan Crainic

Sunt Bogdan, asistent medical generalist, cu o experiență de peste 6 ani în domeniul medical, activând ca asistent medical încă din 2017, după absolvirea școlii postliceale. În completarea formării mele, am urmat și studii universitare în administrație și management public, ceea ce mi-a oferit o perspectivă organizată și echilibrată asupra lucrului cu oamenii și a responsabilităților profesionale.

Îmi doresc să îmi dedic energia și experiența sprijinirii copiilor, într-un mediu în care empatia, răbdarea și consecvența sunt esențiale. Sunt o persoană calmă, atentă la nevoile celor din jur și motivată de dorința sinceră de a contribui la dezvoltarea și starea de bine a copiilor.

Pasiunea mea pentru sport, în special alergarea, drumețiile montane și mersul pe bicicletă, mă ajută să promovez un stil de viață activ și echilibrat.

Îmi definesc munca prin grijă, răbdare și respect față de pacient, având convingerea că fiecare progres, oricât de mic, este un pas important.

Listă prețuri

Consult inițial Psihiatrie pediatrica - 250 lei

Control - 200 lei

Consiliere copii/50 minute - 150 lei

Consiliere adulți/50 minute - 150 lei

Evaluare psihologică cu raport/1h și 20 min.

- 250 lei

Evaluare WISC- 10 scale obligatorii - 500 lei

Evaluare WISC-15 scale (10 obligatorii și 5 optionale (raport de bază) - 650 lei

Evaluare WISC- 15 scale (10 obligatorii și 5 optionale) - (raport de bază plus raport puncte tari/slabe) -

750 lei

Consiliere parentală/1h și 20 min - 200 lei

Programări:

+40 (773) 486 062